ȘĂNȚUI, șănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu șanț. ♦ Refl. Fig. A se adînci în formă de șanț. Brazda dintre sprîncene se șănțuise acum atît de adînc, încît amicul său. s-ar fi aflat îndrituit a crede că s-au abătut asupră-i toate urgiile biblice. C. PETRESCU, A. R. 17.