ȘUPIRE s.f. (ȚR) Răpire. Hištenie. Șupire, jefuire. MARDARIE, 273. Să nu bag nici într-un chip mîntuitoarea sămînță să o puiu să fie de răpire și de șupire pasărilor și gadinelor. VI 1671, 52^r. Eu sînt Dumnezeu cela ce iubesc dreptate si cela ce nu iubesc șupirea cu nedreptate. P. 7^v; cf. VI 1700, 31^v; VI 1745, 424^v. Etimologie: șupi. Vezi și șupi, șupitor.