ȘUIERĂTOR, -OARE, șuierători, -oare, adj. Care șuieră sau care seamănă cu un șuier. În tăcere, străbătu deodată oftarea șuierătoare a rănitului. SADOVEANU, O. I 52. Din iarbă scoate capid șarpele șuierător. BELDICEANU, P. 57. Se oprise ascultînd... concertul acestor paseri șuierătoare. NEGRUZZI, S. I 322. Consoană șuierătoare = consoană sibilantă, v. sibilant. ◊ (Adverbial) Micluț se-ntoarse șui șopti șuierător muierii peste umăr. DUMITRIU, N. 162. «Domnișoară Natalie»... șopti Daniil greu, șuierător. SADOVEANU, M. 114.