șugău², s.n. – (reg.) Pârâu; apă curgătoare peste care poți trece cu piciorul; vâlcea, vale (ALRRM, 1973: 676): „Pe margine de șugău / Paște drag murguțu meu” (D. Pop, 1970: 141). ♦ (top.) Șugău, vale în hotarul Sighetului (Țiplea, 1906); pârâu ce izvorăște de sub vârful Piatra Neagră (1.057 m), are o lungime de 10 km și un bazin de 55 km (Ujvari, 1972: 231) și se varsă în Iza, la nord de loc. Vadu Izei; Șugău, localitate rurală, limitrofă orașului Sighet, în prezent cartier al acestui oraș. „Să te bată-atâta rău / Câtă frundză pă Șugău” (Țiplea, 1906: 482). (Trans., Maram.). – Din magh. sugó (Țiplea, MDA).