ȘUGUBĂȚ, -AȚĂ, șugubeți, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre manifestările lor) Glumeț, hazliu, poznaș, vesel. Oaspele cînta acum iar niște drăcii șugubețe. CAMIL PETRESCU, O. I 131. Nu-i mai încîntă decît mutra-i trecătoare de om șugubăț și felul lui de-a povesti. STĂNOIU, C. I. 113. Bată-te fericea și norocul să te bată! Șugubăț mai ești! MIRONESCU, S. A. 91. ◊ Fig. Veverițele șugubețe, cu coada vîlvoi... sar zglobii pe crăcile copacilor. ODOBESCU, S. III 185. 2. (Învechit) Primejdios, înșelător, amăgitor; rău. În călătoria ta... să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spîn – cît îi putea, să n-ai de-a face cu dînșii, căci sînt foarte șugubeți. CREANGĂ, P. 198. Locurile acestea sînt șugubețe; de unde știi cum vine întîmplarea, și, doamne ferește, să nu-ți cadă greu singur. id. ib. 201. Nevoia e cea mai șugubață capcană. CONTEMPORANUL, VII 388. – Variantă: șugubeț, -eață (ODOBESCU, S. III 230, ALECSANDRI, S. 70) adj.