ȘUGUBINĂ s.f. 1. (Mold.) Faptă gravă, nelegiuire, în special omucidere, tîlhărie sau adulter. Vornicul cel mare de Țara de Sus, giudecă-toriu tuturor den țară, cine au strîmbătăți și globnic de morți de om și de șugubini ce să fac la partea lui. URECHE ; cf. URECHE, 70. 2. (ȚR) Amendă percepută pentru omucidere, tîlhărie sau adulter. Ține pre acest voinic la tine, iar de va scăpa și va fugi, tu în locul lui vei fi sau vei plăti șugubina. NEAGOE, ÎNV. Variante: șigubină (URECHE, 70). Etimologie: deșugubină (< dușegubină < sl. dušegubina). Vezi și șugubăț. Cf. b e z a c o n i e; h a t a l m.