Definiția cu ID-ul 508925:

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șuera (-r, at), vb. – A fluiera, a vîjîi. – Var. șuiera și der.Mr. șuir, șiur, șuirare. Lat. sῑbĭlāre (Cihac, I, 276; Pușcariu 1674; REW 7890), trecut la sῑbŭlāre (Du Cange; cf. sivorare, sec. XIV, în Kuun 56 și Pascu, I, 168, Pascu, Arch. Rom., XVII, 266 care dă această formă ca ipotetică), cf. friul. sivilá, prov., cat. siular, sp. silbar.Der. șuer, s. n. (fluierat, fluierătură), deverbal; șuerător, adj. (care șuieră); șuerătură, s. f. (șuierat, șuier); șuerătoare, s. f. (fluier). – Cf. șui.