ȘTRENGĂRI, ștreiigăresc, vb. IV. Intranz. și (rar) refl. A se ține de pozne, de năzbîtii; (despre copii) a se juca, a zburda, a hoinări. Cînd plecau la prăvălie, își trimeteau copiii la dascălul Chiosea, ca să nu ștrengărească pe uliță. GHICA, S. A. 74. După ce se ștrengărise toată ziua, căzuse sara ca un trunchi, de somn. ȘEZ. I 59.