știră adj. f. – Stearpă. Gr. sau mgr. στεĩρα (Philippide, II, 736; Diculescu, Elementele, 443; Rosetti, II, 123; Candrea), cf. alb. štiërrë, bg. štir, sb. štirka. Der. din lat. sterilis (Tiktin) pare mai puțin probabilă, înv., azi în Mold. Cf. Drăganu, Romînii în veac. IX-XIV, 90 și Tamás, Arch. Eur. Centro-Orient., II, 269. Se consideră de obicei drept împrumut din alb., datorită rezultatului, anormal în rom. s › ș; dar este mai probabil un intermediar sl. sau o contaminare cu știr, cf. știri „a usca”.