șteamăt, ~ă [At: MAIOR, IST. 257/11 / V: (reg) așteamătă, schiamătă, st~, ~amă sf (Pl: ~mete) ~aot sn / Pl: ? / E: ns cf știmă²] 1 sf (Reg) Arătare (27). 2 sf (Reg) Ființă foarte slabă, epuizată (de boală). 3 sf (Trs; Ban) Rămășiță. 4 sf (Trs; Ban) Urmă. 5 sf (Trs; Ban) Țipenie. 6 sn (Olt; în legătură cu verbe de mișcare; îlav) Cu de-a ~u Pe furiș Si: tiptil. 1 sn (Trs; înv; îf șteamăt) Pretext. 8 sf (Trs; Mun; îe) A-și face ~ă A se preface că are treabă. 9 sf (Trs; Mun; îae) A-și face de lucru. 10 sn (Reg) Sunet. 11 sn (Reg; spc) Zgomot (ușor) făcut de vânători pentru a deruta vânatul. 12 sn (Reg; îlv) A face ~ A vesti.