ȘOPTITOR, -OARE, șoptitori, -oare, adj. (Despre persoane) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (cLespre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit. Ascultă la graiul lor înțelept și șoptitor. EMINESCU, N. 47. ◊ Fig. Vino-ncet pe-aici, iubită!... Soarele-ți răsare-n față, Haid’ acum fugind la vale Printre șoptitorii brazi. COȘBUC, P. I 165. Era pe-atunci cînd somnul suspinele alină, Iar frunza șoptitoare în vînturi tremura. BOLINTINEANU, O. 6.