ȘOPTIRE, șoptiri, s. f. Acțiunea de a șopti și rezultatul ei; vorbire în șoaptă. I se păru c-aude șoptirea acelor moșnegi bătrîni, cari, pe cînd era mic, îi povesteau în timp de iarnă povești fantastice. EMINESCU, N. 47. ♦ Fig. Murmur, susur (de iarbă, de apă, de frunze). Căci vîntul adunat-a de flori de tei troiene... Prin frunze aiurează șoptirile-i alene. EMINESCU, O. I 97. Iarba cîmpului Naște prin șoptire Scumpa amintire. ALECSANDRI, P. III 127.