ȘOPTEALĂ, șopteli și (în expr.) șoptele, s. f. Faptul de a șopti; șoptire, schimb de vorbe în șoaptă; zvon de șoapte (răuvoitoare). V. șușoteală. Știrea producînd în toată adunarea o șopteală, o murmurate semnificativă de mirare. CARAGIALE, la CADE. ◊ Expr. Cu șoptele, cu momele = cu vorbe ademenitoare, lingușitoare. Se luă după dînsul cu șoptele, cu momele, viclenindu-l, ca să-i afle puterea. ISPIRESCU, la TDRG.