ȘOPRU, șopruri, s. n. Șopron. Au ținut [turmele] prin curți, sub șopruri, în țarcuri făcute în grabă. DUMITRIU, N. 199. Afară, Mitrea sta lîngă șopru, în preajma cailor. SADOVEANU, M. C. 17. Știința... se poate căpăta tot așa de bine într-un șopru, ca și într-un palat. ODOBESCU, S. III 349. Pl. și: (neobișnuit) șoapre (ODOBESCU, S. I 126).