ȘOMÎC s.m. 1. (Ban.) Șoarece. Shornek (î.l.d. Shomek). Mus. AC, 370. 2. (ȚR) Cățelul-pămîntului, orbeț. Bleastemu-vă pre voi, fierile ceale de multe fealiuri, viermii, omidele, gîndacii, lăcustele, șoarecii și cîrtițele și șomîlcii si multe feliuri de muște. MOL. 1741, 378; cf. MOL. 1743, 378; MOL. 1747, 186^v. 3. (ȚR) Cîrtiță. Tîrîtoarele ce să tîrăsc pre pămînt . . . nevăstuica și șopîrla și șomîcul. BIBLIA (1688). Variante: șomîlc (MOL. 1741, 378; MOL. 1743, 378). Etimologie: cf. bg. homjak, homek „hîrciog”. Cf. h e r ț, p ă r n u ș, s p u r c; c h i ț o r a n (2), g u z i u, s o b o l (2).