ȘOLTIC, -Ă, șoltici, -e, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care se pricepe la glume, la pozne; ghiduș, poznaș. Am primit răspuns de la Vlahuță: foarte nostim! – mare șoltic. CARAGIALE, O. VII 129. ♦ Nebunatic, ștrengar. Măi șolticule, ia dă-te jos! ce-ai fugit? nu te teme, că nu te mănîncă, doar îs tot băieți ca tine. SADOVEANU, O. VII 344.