șlică, s.f. – (reg.) Bască, șapcă, fes (Bârlea, 1924; Lenghel, 1979): „Unde văd un domn cu șlică, / Toată mintea-n jos îmi pică” (Bârlea, 1924: 186). – Din ișlic „căciulă de blană sau de postav” (< tc. bașlik); din ucr. šlic (Nesturescu, 1999, cf. Farcaș, 2009); cf. pol. szlyk „căciulă de piele înaltă și ascuțită” (MDA).