ȘLEAU³, șleauri, s. n. Curea groasă, funie sau lanț prins de pieptarul hamului, cu care se leagă calul de crucea trăsurii; ștreang, trăgătoare. S-a prăvălit de pe capră, a desprins șleaurile, a dus negrișorii sub coliba a doua. SADOVEANU, A. L. 146. Bietele dobitoace, înhămate cu șleauri și cu frînghii, își bălăngăneau vijelios clopotele, și fugeau cît puteau. MACEDONSKI, O. III 19. Opt telegari înhămați ungurește, d-a lungul, cu șleauri de curea, subțiri și întinse, purtau trăsura mai ușor ca vîntul. ODOBESCU, S. I 161.