ȘLEAHTIC s. m. (Mold.) Nobil polon. Pre un șleahtici l-au dătunat supt cort. URECHE. Au scris cătră capetele obuzului și cătră toți șleahticii, adecă mazilii. NECULCE; cf. M. COSTIN; NCL I, 47; N. COSTIN. ♦ Nobil. Să fie ... în volniciia Italiei șpani, adecă șleahtici. M. COSTIN; cf. DOSOFTEI, VS. Variante: șleahtici (URECHE). Etimologie: pol. szlachcic. Vezi și șleahtă, șlehticie. Cf. ș p a n.