șindrilă, șindrile, (șindilă), s.f. – Scândură de fag, îngustă și subțire, prevăzută cu un șanț pentru îmbinări, cu care se acoperă casele și acareturile; șiță. Se utiliza preponderent în Maramureșul istoric și Lăpuș. ♦ (top.) Șindila, nume topic în Odești (Codru): „Stă mărturie unui meșteșug practicat cu decenii în urmă, azi dispărut” (Odobescu, 1973). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din magh. zsindely, germ. Schindel (Șăineanu, Scriban; Cihac, Miklosich, cf. DER; DEX, MDA) < lat. scindula (Scriban).