*ȘAR s.n. (Mold., Criș.) Vopsea. A: Zugravii au luat de-i zugrăvesc cu sărurile în obraz pruncesc. DOSOFTEI, MOL. La cel luminos chip și a adeverinții figură a vinii preste putința sărurilor a fi, zicea. CANTEMIR,. IST. ◊ Fig. Podobind frămseațea s[u]fl[e]tului cu sărurile bunătățălor. DOSOFTEI, VS. C: Împăratul mie dedesupt scrie slobodzie cu șar roșiu. MOL. 1676², 117^r. // B: Šarŭ: sarul, văpseale. LEX., 333^v; cf. ST. LEX..: LEX. 1683, 82^r, 83^r. Etimologie: sl. šarŭ. Vezi și șerui, șeruire, șeruitură.