șaitău, șaităuri, (șitău), s.n. – (reg.) 1. Presă cu ajutorul căreia se scotea mierea din fagure; teasc. 2. Teasc de struguri: șitău cu grindă, șitău de mână, șitău cu șurub de fier (Șainelic, 1986). 3. Menghină (ALR, 1956: 543). – Din magh. sajtó „presă” (Cihac, Galdi, cf. DER; MDA).