ÎNȚELENI, ❍ ÎNȚELINI (-nesc) I. vb. tr. 1 🚜 A preface în țelină; a usca pămîntul: soarele... cu căldura sa dogori și înțeleni huma cea jilavă (ODOB.) ¶ 2 Ⓕ A lăsa nelucrat; a lăsa să stea în loc, în neactivitate, amorțit: gura lumii cine-o poate înțeleni, coane? (D.-ZAMF.) ¶ 3 A înțepeni pe cineva într’un loc, ca să nu se mai poată urni: l-am trimis după tîrgueli și acolo l-a înțelenit Dumnezeu. II. vb. intr. și refl. 1 🚜 A se preface în țelină; a se întări (pămîntul), a se usca; a se părăgini: are să puie... să-și dea o săpătură țapănă, căci prea s’a înțelenit pămîntul (ISP.) ¶ 2 F A rămîne nemișcat, neîntrebuințat, a amorți; a se înțepeni: așa înțelenise, de pustia de vreme, mai tot satul (DLVR.); de cînd sîntem făcute, n’a venit nimeni să ne deschiză, de înțelenisem așa (ISP.) ¶ 3 A se înrădăcina, a se fixa: toată dragostea lui se ’nțelenise în lucrul stăpînesc, și ori-ce altă simțire părea străină de inima lui (GN.).