ÎNȚELEGE (-leg; pf. -lesei; part. -les) I. vb. tr. 1 A cuprinde cu mintea, a pricepe: mai bine ce v’am tălmăcit, și un copil putea să înțeleagă (CRG.); înțeleg limba aceasta, dar n’o pot vorbi ¶ 2 A asculta, a se supune; (P): cine nu înțelege de cuvînt, nici de ciomag ¶ 3 A ști ce însemnează ceva, ce vrea să spună cineva: ce înțelegi prin vorba asta? ¶ 4 A afla, a descoperi ceva: a fi vai de capul tău, de-oiu mai ~ eu ceva despre tine (SB.) ¶ 5 A-i veni la socoteală, a-i plăcea: așa ceva înțeleg și eu! ¶ 6 A avea un folos, un cîștig, un ajutor din ceva, a se alege cu ceva: mi-a plătit cu țîrîita, și n’am înțeles nimic din munca mea. II. vb. refl. 1 A se pricepe, a ști fie-care ce vrea, ce spune celălalt: se înțelegeau din ochi (DLVR.) ¶ 2 A se învoi; a cădea la învoială: dacă se înțeleseră la cuvinte, se învoiră și lucrul se și săvîrși cu bine (ISP.) [lat. intĕllĭgĕre].