ÎNȘIRA (-șir) vb. tr. și refl. 1 A așeza unul lîngă altul: ~ mărgele, mărgăritare, mătanii; a petrece mărgelele, etc. printr’o ață, spre a face din ele un șirag: scrise pe niște pietre scumpe cîte o slovă, după aceea înșiră pietrele și... acest șir de pietre nestemate îl legă de gîtul copilului (ISP.); de la obiceiul practicat la unele șezători de a se înșira mărgele, în timp ce fetele povestesc sau ascultă poveștile altora, s’a născut formula „înșir’-te, mărgăritari” sau „înșir’-te, mărgărite” care se repetă cîteodată în basmele lungi care par a nu mai lua sfîrșit: a fost odată trei fete care munceau în cînepiște, înșir’-te, mărgăritari, și trecînd p’acolo un fecior de boier mare, înșir’te, mărgăritari... (ISP.); de aci, expr. înșir’-te-mărgărite, întrebuințată cu înțelesul de povestire lungă, nesfîrșită, care n’are nici cap nici coadă ¶ 2 Ⓕ A îndruga: tu mi-ai înșirat verzi și uscate (CRG.) ¶ 3 A povesti toate pe rînd: și ’ncep să ’nșir ce pene are, cît de frumoasă e și mică (VLAH.); să nu pierdem vremea înșirînd greuțătile ce întîmpină bietul fecior de împărat în cale (ISP.) ¶ 4 A (se) așeza unul lîngă altul, în șir, în rînd; a (se) alinia: E ușor a scrie versuri, Cînd nimic nu ai a spune, Înșirînd cuvinte goale (EMIN.); trupele noastre se înșirau în linie de bătaie (GN.); erau curți mari cu două rînduri, și de jur împrejur se înșirau sute de chilii (VLAH.) [lat. insĕrrare].