❍ ÎNȘFĂCA (-ac) I. vb. tr. F Mold. A înhăța: o înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și-o ține bine (CRG.); cîrmaciul înșfacă vîsla și-o împlîntă pieptiș în propta torentului (VLAH.); înșfăcînd iute sabia, i-a tăiat capul îndată (SB.). II. vb. refl. A se înhăța: cele două puteri se ’nșfăcară în crîncena îmbrățișare a morții (VLAH.) [onom.].