ÎNVĂLĂTUCI vb. (Mold.) A înfășură. Trii peri din cosița-i zmulgîndu-i, unul la grumazi, altul la brațe, iar al triilea la mijloc îm[i] învălătuci. CANTEMIR, IST. ◊ Fig. Săracul, învălătucit de grijă și de primejdii. NCCD, 30S; cf. N. COSTIN; NCCD, 355. ♦ A încurca, a împiedica. Picioarele a fugi se împiadecă și în toate ierbșoarele se învălătucesc. CANTEMIR, IST. ◊ Fig. Istoria din sine chiară și curată iaste, însă cu tîlcurile ... mai mult înnecîndu-să si invălătucindu-să ... slobod să umble... nu va putea. CANTEMIR, HR. Etimologie: pref. în- + vălătuc + suf. -i. Vezi și învălătucit, învălătucitură.