ÎNVĂLURA (-urez) I. vb. tr. A împresura, a cuprinde de toate părțile, a năpădi: în răstimpuri, trecea prin el cîte o adiere de vînt, învălurindu-l ca pe un lac de smarald (S.-ALD.). II. vb. refl. A se sbuciuma, a se frămînta, a se agita ca valurile mării: pădurile de sălcii din ostroave plîngeau, urlau, se ’nvălurau (S.-ALD.).