ÎNVĂLUI (-ăluesc, -ăluiu) I. vb. tr. ‡ 1 A înfășura, a învîrti ca un sul, ca o trîmbă ¶ 2 A înpresura, a cuprinde de toate părțile, a năpădi: umbra ne învăluie de toate părțile (VLAH.); legănat de trăsura și de gîndurile ce mă învăluiau (GN.); biciul învăluia dintr’odată pe rotași și pe înaintași (D.-ZAMF.) ¶ 3 A înveli: peste picior învăluit bine în obiele (N.-COST.); Dac’am văst că nu mai vii, Focul eu învăluii (IK.-BRS.) ¶ 4 A face neajunsuri, a supăra, a necăji, a chinui: cela ce... îl va ~ și nu-l va lăsa să-și împie slujba (PRV.-MB.); să ierte și finul nostru... căci cîte odată sîntem și noi mai învăluiți (RET.); au întîlnit turme întregi de suflete pe care vîntul cel rău le biciuia și le învăluia (GN.). II. vb. refl. 1 ‡ A se înfășura; a se învîrti, a se încolăci, a se rostogoli: din prăpaste ieșea bălauri și șerpi de să’nvăluia printre picioarele lor (DOS.); ca marea învăluindu-se, așa vă veți turbura (BIBL.) ¶ 2 A se munci, a se chinui, a se sbate, a se frămînta căutînd să se descurce, să scape din nevoie: și așa în șese zile învăluindu-se prin munte, flămînd și trudit, au nemerit la un pîrîu (GR.-UR.) [v a l].