învoitor, ~oare smf, a [At: STANCU, D. 49 / Pl: ~i, ~oare / E: învoi + -tor] 1-2 (Persoană) care este angajată de cineva printr-o convenție cu privire la plată. 3-4 (Spc) (Om) angajat pentru munca la câmp. 5-6 (Persoană) care acordă cuiva permisiunea de a lipsi de la muncă pentru scurt timp.