ÎNTUNECIME sf. 1 Întunerec adînc, de nepătruns, beznă: Turcii... căutau a scăpa cu fuga, favorizați de ~a nopții (BĂLC.); în lungile nopți de iarnă, ce ~ plină de groază! (ODOB.); un cîine cu două capete ieșit din ~a iadului (ISP.); parcă văd răsărind din ~a bolților marea lui umbră (GN.) ¶ 2 💫 Disparițiunea momentană pe un cer senin a soarelui acoperit de lună sau a lunii acoperite de pămînt, eclipsă: ~ de soare; ~ de lună ¶ 3 Mulțime nenumărată: războaie mari purtau întunecimi de oști peste pămîntul nostru (VLAH.) [întuneca].