ÎNTOVĂRĂȘI (-ășesc) I. vb. tr. A fi tovarăș de drum cuiva, a-l petrece tot drumul, a însoți: făcu... să tresară de spaimă inimile doamnelor ce ne întovărășeau (GN.) ; Ⓕ: turburările cari au întovărășit moartea împăratului Alexandru (I.-GH.). II. vb. refl. A-și lua ca tovarăș(i), a se însoți: Ercule se întovărăși cu cîți-va prieteni de-ai lui (ISP.).