ÎNTOARCE (-torc) I. vb. tr. 1 A mișca, a îndrepta corpul sau o parte a corpului în altă direcție, în spec. cu fața în direcția opusă pozițiunii dinainte: ~ fața spre perete; pufniră de rîs și-și întoarseră fețele către dînsa (ISP.); Ⓕ: Domnul și-a întors fața de la noi, păcătoșii (DLVR.); întoarse capul spre mine; îmi întorc ochii, privirile spre răsărit; ~ spatele; ~ cuiva spatele, a-și mișca corpul, arătîndu-i spatele (în semn de dispreț, de supărare, etc.); Ⓕ: ~ capul, mințile cuiva, a-l face să-și piardă capul, mințile (din dragoste, etc.); Ⓕ: ~ inima spre Dumnezeu ¶ 2 A îndrepta ceva în altă direcție; a abate: postesc ajunurile sărbătorilor de iarnă... crezînd că ar putea ~ grindina și ploaia (MAR.) ¶ 3 A îndrepta: a întors arma spre mine ¶ 4 A învîrti, a suci: ~ cheia în broască; ~ un ceasornic, a strînge arcul ceasornicului (cu cheia, etc.), spre a-l pune în mișcare; ~ tocurile (de la ghete, etc.), a le suci într’o parte sau alta, călcînd greșit; ~ foile (unei cărți), a trece de la o foaie la alta, a le învîrti de la dreapta la stînga sau de la stînga la dreapta; Ⓕ: ~ foia, ~ pe altă foaie 👉 FOAIE 4 ¶ 5 A schimba, a face să se schimbe: nu fu cu puțință să întoarcă pornirea ei de la această însurătoare (ISP.); ~ din hotărîrea sa ¶ 6 🚜 ~ porumbul, a-l săpa a doua oară; ~ pămîntul, locul, a-l ara a doua oară: au cules porumbul, au tăiat cocenii și au întors locul (BR.-VN.) ¶ 7 ~ pe dos, a face să fie pe dos; ~ o haină pe dos, a o îmbraca pe dos; a o coase din nou, făcînd din față (care s’a învechit) dos, iar din dos față ¶ 8 A scopi: ~ un berbec, un juncan; să nu întorci buhaiul iarna, că nu ține (GOR.) ¶ 9 A aduce înapoi, a face să vie înapoi: Dar cînd se gătea să iesă, Vizirul l-a întors din drum (PANN); Ⓕ: ~ la credință ¶ 10 ~ un copil de la țîță, a-i da iar să sugă după ce a fost înțărcat ¶ 11 A-l ~ boala, a-i reveni, a-l apuca din nou boala, după ce-i trecuse ¶ 12 A da înapoi, a înapoia: i-a întors cele trei pungi de bani și i-a mai dat încă pe deasupra și o oală plină cu pietre scumpe (SB.) ¶ 13 A lua înapoi, a căpătă înapoi, a recîștiga: mi-am întors paguba; a-și ~ vorba, a-și lua vorba înapoi, a vorbi, a voi altfel de cît înainte, a strica învoiala: am zis că tu vei lua jumătate din bani ce se vor găsi și eu nu-mi întorc vorba (CAR.); abs.: de nu cum-va s’ar răzgîndi, dar parcă nu era Țigan să’ntoarcă (CRG.); ~ logodna, a desface, a strica logodna. II. vb. refl. 1 A se mișca, a se îndrepta în altă direcție (fără a-și schimba locul), în spec. cu fața în direcția opusă pozițiunii dinainte: a se ~ cu fața la perete; a se ~ cu spatele la cineva; întoarce-te, ca să văd cum îți vine haina; șarpele, pînă nu-l calci pe coadă, nu se’ntoarce să te muște (PANN) ¶ 2 A se îndrepta într’o direcție oare-care: încotro te întorci, tot de bogătași străini... te lovești (ISP.) ¶ 3 A se invîrti, a se suci: Ercule se întorcea într’un călcîiu și sta față totdeauna unde era primejdia mai mare (ISP.); casa i se întorcea împrejur (DLVR.) ¶ 4 A se schimba: s’au întors lucrurile pe dos; Ⓕ: s’a întors roata (norocului), s’a schimbat soarta ¶ 6 A veni înapoi, a se duce iar de unde a pornit: cînd gîndesc că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez (CRG.); nu-ți merge bine, dacă te întorci din drum (GN.); mă tem să nu te întorci fără nici o ispravă (ISP.); Ⓕ: ~ la adevărata credință [lat. intorquĕre].