ÎNTEȚI (-ețesc) I. vb. tr. 1 A nu da pace, a stărui mereu, a nu slăbi de loc, a da zor într’una: văzu împăratul că-l întețesc fetele cu rugăciunile (ISP.); la început fu cum fu, dară de ce mergea, d’aia o întețea urîtul (ISP.) ¶ 2 A obosi cu atacuri repețite, a hărțui; a ațîța mai mult, a face mai violent: cearta izbucni de la mpărțirea tunurilor și-o înteți împărțirea puterii (VLAH.). II. vb. refl. 1 A deveni mai puternic, mai violent, mai intens, mai aprins, a crește din ce în ce mai mult în violență: din ce în ce mai mult crivățul se întețea și frigul mă pătrundea (I.-GH.); tunetele se ’ntețesc și peste cîteva minute un adevărat potop s’abate vijelios asupra noastră (VLAH.) ¶ 2 A se excita, a se întărîta: au început să se întețească femeile la vorbă (CAR.).