ÎNSUFLEȚI (-ețesc), ❍ ÎNSUFLEȚA (-ețez) I. vb. tr. 1 A da suflet, (putere de) viață: trimisese duh de viață și însuflețise pe copilașul de lemn (ISP.) ¶ 2 A îmbărbăta; a înviora; a da putere; a anima. II. vb. refl. 1 A căpăta viață ¶ 2 A prinde putere, a se înviora; a se îmbărbăta: cum bău văzu că se însuflețește și se simte voioasă, ca un om plin de sănătate (ISP.). III. vb. intr. A prinde suflet, a se îmbărbăta: a mai însuflețat voinicul (R.-COD.).