Definiția cu ID-ul 921052:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFRÎNA, înfrînez și înfrîn, vb. I. 1. Tranz. A pune frîu unui animal de ham. Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul. ISPIRESCU, L. 4. Și plîngînd înfrînă calul. Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mîndra coamă Și plîngind îi pune șaua. EMINESCU, O. I 66. ♦ A îmblînzi, a domestici. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrînate, de demult ar fi sfîșiet pe om. CREANGĂ, P. 209. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a face inofensiv, a potoli. V. frîna. Se lăsă pe speteaza scaunului și începu să rîdă, stăpînindu-se cît putea. Îi făcea rău rîsul, îi făcea rău și sila de-a și-l înfrîna, și-i curgeau lacrimi pe obraji. DUMITRIU, N. 85. Oamenii... își înfrînară resimțimintele. ODOBESCU, S. III 468. Orișicît vei înfrîna pe un domn, anevoie va fi a-l face pe el și pe oameni a uita vechiul obicei, a-l opri d-a se crede, măcar uneori, stăpîn al țării. BĂLCESCU, O. I 351. 2. Refl. A se abține de la ceva, a se reține de la o faptă, de la exprimarea unei păreri, a se stăpîni. Se îndîrjea, Dar tot el se înfrîna. TEODORESCU, P. P. 546.