ÎNFRUNTA (-frunt) vb. tr. 1 † A dojeni cu vorbe aspre de față cu alții, a ocărî, a face un afront: după multă mustrare ce l-au înfruntat pentru hainie (N.-COST.); îl înfruntă pentru fapta cea mișelesacă ce era să săvîrșască (ISP.) ¶ 2 Ⓕ A ținea piept: au înfruntat cu bărbăție vijeliile vieții (VLAH.); dorul de mine îl făcu să înfrunte asprimea pedepsei ce meritase (ALECS.), [lat. *infrontare; înțelesul Ⓕ după fr. affronter].