ÎNDURA (-dur) I. vb. tr. A suferi, a pătimi, a trage: mult avu părintele Pamfil să îndure timp de treizeci de ani (RET.). II. vb. refl. † 1 A i se întări, a i se împietri inima, a nu-i fi milă: cum de s’au îndurat părinții mei de mine de m’au dat pe mîna unui călău ca acesta? (SB.); astăzi numai sub forma negativă, cu înțelesul de „a nu-l lăsa inima”, „a-i fi milă”: dacă ai un Dumnezeu la care te închini, nu te ~ de o biată fată nenorocită (GN.); nu te ~ de noi, Măria ta,... că n’avem alt copil și sîntem bătrîni (ALECS.); cît fi trăi, să nu te înduri de șarpe (ȘEZ.) ¶ 2 A-i fi milă, a avea milă: Dumnezeu se îndură și-și ridică urgia deasupra poporului său (NEGR.); îl rugă să se îndure ca să le lase și lor măcar jumătate din jertfele ce i le aduce (ISP.) ¶ 3 A-l lăsa inimă: îi deteră... fie-care ce se ’ndura: unul o vacă, altul un junc, altul o iapă (RET.); comoarile cîte se găsesc, toate le iau Domnii, și numai ce dau, cîtu se îndură... celuia ce găsește (PRV.-MB.) [lat. indurare; înțelesul după fr. endurer].