ÎNDOțI (-doesc) I. vb. tr. 1 A face de două ori mai mare, a adăuga încă pe atît, a dubla: aceasta îmi îndoia bucuria, știind că merg să fac cunoștință cu niște astfel de oameni (ISP.) ¶ 2 (-doiu și -doesc) A strînge în două, a încovoia: ~ o foaie; îndoi colțul paginii și se opri din citit (S.-ALD.); Malaspina își îndoi șelele pînă la pămînt (GN.); ~ o cracă; pr. ext. a strînge în trei, în patru, etc.: a îndoit scrisoarea în patru. II. vb. refl. 1 A se face de două ori mai mare a se dubla ¶ 2 A se strînge în două sau în mai multe părți, a se încovoia, a face o cotitură: Copacii se îndoiau trosnind sub șalele lui (DLVR.); Bistrița se îndoia frumos pe sub codri (VLAH.) ¶ 3 A nu ști, a nu fi sigur dacă un lucru e adevărat sau nu ¶ 4 A nu avea încredere, a nu prea se încrede în cineva: baba a început acuma să se cam îndoească (SB.) ¶ 5 A se codi, a șovăi: începu a se ~ și a se codi să dea fata după dînsul (ISP.) [d o i].