ÎNCÎINIT, -Ă, încîiniți, -te, adj. Rău, cîinos; încăpățînat. Încîinita de iapă... împreună cu mînzii, la porunca babei s-au ascuns sub o lespede sub mare, anume numai ca pe bietul slugă să-l piardă. BOTA, P. 87. Un neghiob ce poartă-n piept Un suflet încîinit. NECULUȚĂ, Ț. D. 53. – Variantă: (regional) încînit, -ă (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485) adj.