ÎNCREDERE sf. 1 Faptul de a (se) încredere ¶ 2 Temeiul ce se pune pe credința, pe cinstea, pe ajutorul cuiva: ~a înfloresțe în inimile mari (ALECS.); om de ~, om credincios, în cinstea căruia te poți încrede; a da un vot de ~, a aproba modul de a vedea, de a lucra al unui guvern, etc., arătînd că se pune temeiu pe cinste sau pe priceperea lui ¶ ¶ C. NEÎNCREDERE.