ÎNCOVOIA (-voiu), ❍ ÎNCOVĂIA (-văiu) vb. tr. și refl. 1 A (se) îndoi; a (se) pleca în jos; a (se) strîmba; a (se) gîrbovi: ~ un drug de fier; lua copacii de vîrf și-l încovoia (ISP.); cînd se stîrnește apoi viforul... copacii se încovoaie, crapă și ies din rădăcini (SLV.); spicele... se clătinau alene, încovăindu-se în văi și dealuri de aur ruginit (DLVR.); a se ~ sub povara anilor ¶ 2 A coti, a face o cotitură: Rîul luciu se ’ncovoaie sub copaci ca un balaur (ALECS.); șoseaua se încovoaie între Olt și dealuri (DLVR.) [vsl. kovaja < kovati; comp. okavajo].