împărăție, împărății s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. ◊ Împărăția cerului (sau cerurilor) = rai. ◊ Împărăția lui Dumnezeu = stăpânirea lui Dumnezeu în cer și pe pământ, peste îngeri, oameni și întregul univers. ◊ Împărăția de mii de ani = împărăția lui Dumnezeu și a celor credincioși, care vor împărăți pe pământ mii de ani, adică până la a doua venire a lui Hristos, și apoi în ceruri, greșit înțeleasă ca fiind de „ o mie de ani” (gr. „...ta hilia eti”). 2. (Înv.) Împărat, sultan. – Din împărat + suf. -ie.