împuternicire sf [At: NEGRUZZI, S. III, 160 / Pl: ~ri / E: împuternici] 1 (Rar) Întărire. 2 (Reg; îs) ~a stupilor Împreunare a stupilor în vederea întăririi stupului rezultat, prin păstrarea indivizilor celor mai puternici. 3 (Înv) Întrecere în forță Si: împuternicit¹ (2). 4 (Îvp) Opintire. 5 (Îvp) însănătoșire. 6 (Jur) Mandatare. 7 (Ccr) Mandat. 8 Autorizare a cuiva să facă ceva Si: împuternicit¹ (6). 9 (Îlav) Din ~a (cuiva) Fiind autorizat de cineva.