zău, (dzău, zo), interj. – Jurământ, promisiune; de la „jur pe Dum’nedzău”: „Ai zâs zău și te-ai jurat / Că nu vezi ca mine-n sat. / Ai zâs zău ș-a doua oară / Cine m-a lăsa, să moară. / Văz’, bădiță, c-ai mințât / Nu te-ai ținut de cuvânt” (Ștețco, 1990: 197; Borșa). În Maramureșul istoric, se folosește dzău (< Dumnedzău), iar în Lăpuș zo (< Dumnezo): „Nu știu, zo, cum ți-a umblat” (Bilțiu, 1990: 94; Cupșeni). – Lat. deus „zeu, Dumnezeu” (Scriban, DLRM, DEX); cf. zeu (MDA).