zău interj. 1 (întărește o afirmație sau o negație) Pe legea mea, jur că... Zău, nu știu ce se poate întîmpla (C. NEGR.). ◊ (întărit prin „așa”, „că da”, „că nu”, „aceea” etc.) Am să-ți dăruiesc ceva să nu mă mai uiți... Zău așa! (DELAVR.). ◊ Expr. (pop.) A zice zău = a jura. Ba (nu) zău! sau nu zău! = a) (iron.) să fim serioși!; b) să fim drepți!; c) chiar așa este! 2 (cu sens atenuat) Într-adevăr, desigur, fără îndoială, bineînțeles. Eu, zău, nu înțeleg de ce mai vii. 3 (mai ales în formule fixe ca „nu știu, zău”, „da zău” exprimă o nedumerire, o îndoială, o uimire) Mă mir; mă întreb (dacă...). Nu știu, zău, cum a sta și asta (CR.). ◊ Expr. Așa zău! sau zău așa! v. așa. 4 (însoțește și întărește o rugăminte, un îndemn) Te rog. Hai, zău, cu mine la oraș (VLAS.). • și zeu interj. /lat. deus.