ZĂTON, zătoane, s. n. (Regional) 1. Lac lung și îngust pe litoralul mării, despărțit de mare numai printr-o limbă îngustă de pămînt. Loc din cursul unui rîu, cu apă domoală și adîncă, unde pot ierna vasele plutitoare. Scobitură în malul unui rîu, unde se adună peștele. Locurile... unde crapul se cîrduiește iarna pe sub gheață se numesc zătoane. ANTIPA, P. 560. 2. Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Îngrăditură din stuf sau din nuiele, care se așază în rîu pentru prinderea peștelui; p. ext. locul astfel îngrădit. Te-am învățat să folosești sculele de goană și cele de zătoane după timp, cu cinstea ce se cuvine meșteșugului nostru. DAVIDOGLU, O. 25.