zăton s.n. (reg.) 1 Porțiune de braț de rîu sau canal (între ostroave) înfundat de nisipuri la un capăt. ♦ Lac lung și îngust pe țărmul mării, despărțit de mare numai printr-o limbă îngustă de pămînt. ♦ Loc din cursul unui rîu, cu apă domoală și adîncă, unde se pot adăposti iarna vasele plutitoare. ♦ Adîncitură în malul unui rîu, unde se adună peștele. 2 Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Spec. Îngrăditură din stuf sau din nuiele, care se așază în rîu pentru prinderea peștelui; ext. locul unde se așază o asemenea îngrăditură. • pl. -oane. /<sl. veche затонб; cf. bg. затон, rus., ucr. затон.