ZĂRI (-resc) I. vb. tr. 1 A vedea dintr’o aruncătură de ochi, de la întîia privire; a vedea din depărtare: unul din meseni zări mărgelele de la gîtul lui George (ISP.); banul bani unde zărește, colo se rostogolește (PANN); tocmai cînd era să se dea jos, zări spre răsărit, abia licărind, o mică vîlvătaie (ISP.); s’a uitat bietul Țigan în toate părțile și a zărit într’o depărtare o zare de lumină (SB.) ¶ 2 A băga de seamă, a observa; a vedea: se dă cînd într’o parte, cînd în altă parte, să nu-l zărească cineva (VAS.). II. vb. intr. A vedea slab, numai o licărire: luă laptele... se unse cu dînsul .. și cu marea sa mirare simți că parcă începuse a zări ca prin sită (ISP.); femeia vede chiar unde bărbatul abia zărește (ZNN.). III. vb. refl. 1 A fi văzut din depărtare, de la întîia privire: se cufundă pînă într’atîta, cît abia se mai zărea capul lui și al calului (SB.); Aripele-și întindea Și pe cer el se zărea Întîiu ca un porumbaș, Apoi ca un lăstunaș (ALECS.-P.) ¶ 2 A se ~ de ziuă, a se face ziuă, a se revărsa zorile: astfel umblă copiii cu sorcova de cum se zărește de ziuă și pînă cam către amiază (MAR.); mă răpăd acasă la mine... și cînd s’a zări de ziuă, sînt aici (CRG.); s’a pornit bietul Petrea cum numai începu să se zărească de ziuă (SB.) [zare].