ZĂRGHIT, -Ă, zărghiți, -te, adj. (Mold.) Smintit, țicnit; (cu sens atenuat) zăpăcit. (Substantivat) Ian ascultați, fă, zărghitelor – face moș Gheorghe deschizînd ușa tinzii – v-ați îngrijit voi pentru gură? că nu-s colea Bucureștii. SP. POPESCU, M. G. 24. Zărghitul de Trăsnea dormea pe hat, cu gramatica sub nas și habar n-avea de frig. CREANGĂ, A. 92. – Variante: zărdit, -ă (CAMILAR, N. I 404), zîrghit, -ă (BARANGA-MORARU, F. 31) adj.